Oltenii nu se cultivă dormind pe câmp

Etichete

, , ,

i-am-oltean-and-im-proud-of-it

Despre noi, oltenii (eu sunt semiolteancă, dar n-are a face), s-au spus şi se spun multe: că vorbim atât de repede, încât niciun grefier nu poate ţine pasul, că folosim excesiv perfectul simplu, mai ales în formele lui nonliterare (carevasăzică ţărăneşti), că avem o fixaţie verbală aka „vericule”/„vere”, că ne grăbim mereu undeva, dar nu ştim exact unde, că suntem răi şi zgârciţi, că mâncăm praz şi la desert, că ne credem buricul pământului şi că aspirăm la funcţii de conducere, că aia, că ailaltă şi alte etcaetere.
Păi, vericule, hai să-ţi zic eu cum stă treaba, cu două puncte şi liniuţă de la capăt:
– Oltenii folosesc toate timpurile verbale caracteristice limbilor latine şi au viteza specifică acestora (bine, o discuţie aprinsă între doi mafioţi sicilieni e pistol cu apă pe lângă una între doi olteni). Deci da, olteanul e ăla care vorbeşte mult, tare şi repede când toată lumea tace, dar conjugă corect verbele la perfectul simplu.
– Oltenii îşi respectă mamele. În timp ce unii folosesc în conversaţii apelativul „frate”, crezând probabil că toate femeile sunt aşa şi pe dincolo şi că există posibilitatea ca interlocutorii să le fie fraţi, oltenii refuză să creadă că mamele lor sunt aşa şi pe dincolo, deci interlocutorii le pot fi cel mult veri.
– Răi, vericule? Poate de gură. Sunt iubitori, sociabili, mândri de locurile natale pe care nu ezită să le arate celor care doresc să le vadă.
– Ia să vedem!… Cine ştie câte biruri au plătit oltenii austriecilor pe la 1700 şi ceva, după ce otomanii au zis că lor li s-a luat şi că le cedează Bănia? Aud acolo, în spate? Corect! Niciunul. De ce să plătească aşa, aiurea? Oltenii nu sunt zgârciţi, sunt doar precauţi. Când te văd la ananghie, îţi dau şi  ultimul leu din buzunar.
– Cârnaţii trandafir, cârnaţii olteneşti, carnea la garniţă, telemeaua de Loviştea, vinul de Drăgăşani, dulceaţa de smochine de la Sviniţa, murăturile în oţăt de la Giuvărăşti, piftia de păstrăv de la Tismana, pâinea la ţăst (dacă nu aveţi ţăst, e bună şi janta de Oltcit) şi prazul, da?
– Oltenii sunt temperamentali şi competitivi. Chiar dacă au de făcut sau de spus ceva minor, acordă importanţă. Şi da, exagerează uneori şi ajung şefi. Asta e! Nimeni nu-i perfect, toţi mai greşiţi.
Uitai ceva? Ah, da: Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi, Amza Pellea, Ecaterina Teodoroiu, George (Gogu) Constantinescu, Amza Jianu, Sabin Bălaşa, Ion Minulescu, Marin Sorescu, Maria Lătăreţu, Theodor Aman, Constantin Lecca, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu, George Ioan Lahovary, Dem Rădulescu, Petre Poenaru, Constantin Rădulescu-Motru, Tudor Arghezi, Alexandru Mitru, Gheorghe Ţiţeica, Gheorghe Tătărescu, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Alexandru Macedonski, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Adrian Păunescu (oltean născut în Basarabia), Tudor Gheorghe, Florin Zamfirescu, Marcel Iureș, Felicia Filip, Moise Guran, Alexandru Unguru și alte etcaetere.

Nelinişte

Etichete

,

12806227_1098298660190555_4130831349068989217_n

Pe blogul acesta s-a ajuns în ultima perioadă, ca urmare a căutărilor pe Google, astfel două puncte

miroase a carne este corect gramatical

figură geometrică cu m înaintea lui b sau p

doru dima statut social

chesti tari de pus pe facebook

ce vrei săţi fac să mănânci

mamele oltenilor

peştii sub apă nu put sens

tâmple argintii

poze cu sare

spaidăr

doru dima divorţ

mai dobitoc mai gogoman 2

apelativul pisi

fete din cincu nr telefon

când eşti bun eşti luat de prost imagini

legătură între cuvintele salariu sos salam

Nelinişte personală: Cine e Doru Dima?

 

 

Un strop de culoare

Etichete

, , , ,

poza george interviu

Motto: Culoarea, cel mai greu de ales în viaţă: albă sau neagră. (Tudor Muşatescu)

George Burcea mi-a acordat un strop din timpul pe care-l petrece în vacanţă şi mi-a răspuns la câteva întrebări scrise cu negru (c-aşa e template-ul blogului), dar colorate în esenţă.

Dacă am trăi într-o lume în care totul ar fi cenuşiu, căror lucuri le-ai oferi un strop de culoare?
George: Iubirii de sine. Dacă te iubeşti cu adevărat, vei iubi tot ceea ce te înconjoară şi vei avea un drum plin de Lumină.

Fiecare dintre noi îşi zugrăveşte viaţa în culorile alese de sufletul său. Tu cum îţi colorezi existenţa?
George: Căutând cine sunt şi ce caut eu în viaţa mea.

Preferi versurile albe sau pe cele colorate”, cu rimă, ritm şi măsură?
George: Nu este vorba de preferinţă, ci de ceea ce simţi în momentul în care iei creionul şi începi să aşterni pe hârtie. Când scriu, nu mă gândesc la faptul că vreau rimă îmbrăţişată, încrucişată, împerecheată sau vers alb. Am o imagine, încep să scriu, iar după primele cuvinte ştiu deja zona pe care o cere povestea mea.

Ce culori ai folosit în volumul pe care urmează să-l lansezi, Un strop de culoare”?
George: Roşu, albastru, turcoaz, galben, verde, gri şi negru (deşi ştiu că acestea din urmă nu sunt culori).

1937080_878184198968785_5822086422000043202_n

M-a apucat brusc cheful de colorat! Vrei să colorăm împreună? Încep eu: dacă speranţa ar avea culoare, în viziunea mea ar fi albastră. Aşa, ca marea sau ca cerul. Tu ce culoare preferi să asociezi speranţei?
George: Clar albastru! Iubesc această culoare.

Mai departe!… Cu ce culori ai picta următoarele: visul, prietenia, zâmbetul, copilăria, dorinţa, gândul, iubirea, teatrul, poezia?
George:
Vis – Turcoaz
Prietenie – Roşu
Zâmbet – Galben
Copilărie – Verde
Dorinţa – Turcoaz
Gând – Gri
Iubire – Roşu
Teatru – Alb
Poezie – Albastru pulverizat
Apropo de culori: priviţi culoarea turcoaz! Nu vi se pare genială? 😀

Turcoazul? Turcoazul e super-duper!!! :))
Mulţumesc, George!

– Pisi, când îți cumpără iubi pantofi noi, păstrează-le cutia!

Etichete

,

shoe-box

Înfăşoară-i corpul şi capacul cu hârtie colorată şi începe s-o umpli!
– Cu ce?
– Cu dulciuri (vezi să nu fie alterabile!), cu jucării mici, cu produse de igienă personală, cu obiecte mărunte de îmbrăcăminte, cu rechizite. Pe scurt, cu tot ce încape într-o cutie goală de pantofi şi poate reprezenta un dar de Crăciun pentru un copil amărât.
Nota bene: Nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți. Toate lucrurile trebuie să fie noi.
– Apoi?
– Du cutia (fără să-i lipeşti capacul) unde ţi-e mai la îndemână şi las-o acolo! Termenul limită de anul acesta este 15 decembrie. Nişte oameni drăguţi o vor livra copilului despre care ţi-am spus mai devreme.
– Pe urmă?
– Bucură-te! Ai făcut o faptă bună.

ShoeBox este o campanie umanitară ajunsă la ediția a 8-a, ai cărei beneficiari sunt copiii şi adolescenţii care nu au intrat încă în graţiile Fortunei.

10x

Etichete

, , ,

Mr-Hanks

Din ciclul „Lumile întreabă, eu răspunde”, voi da răspunsul la întrebarea „- Cum e corect: merci, mersi sau mercic?”.
Corectitudinea termenilor unei limbi o consfinţesc dicţionarele. Nu vă convine…

Nauman

Ştiu, e obositor să căutaţi „Explicativu'” în bibliotecă sau să tastaţi haş te te pe bară bară două puncte dublu ve dublu ve dublu ve dexonline punct ro. Aţi putea înşira muci pe aţă între timp. Dar de-aia sunt eu aici, să vă lămuresc.
Din numărul mare de cuvinte de origine franceză din lexicul românesc, au rămas puţine cele care şi-au păstrat grafia originară: „bleu”, „etui”, „mot à mot” ş.a. Câţi dintre voi scrieţi „marche arrière”, „abat-jour”, „chaise longue”, „passeport”? Vă spun eu: niciunul. Nici măcar aia snobi. Ba nu, staţi aşa! Snobii scriu „en gross”* (sic!) pe tirurile cu care se transportă legume şi fructe, pe firmele luminoase din piaţă şi pe cartonaşele aşezate frumos în faţa grămezilor de chiloţi de pe tarabele din Dragonul Roşu.
Nici nu ştiu cu ce să încep. Hai să-ncep cu „mercic şi-un pupic cu sclipic pe botic înainte de somnic”!
1. V-am mai spus că nu sunt specialist în etimologie? V-am mai spus. Eh, chiar dacă nu-s, eu cred că „mercic” are drept sursă bancul cu iepuraşul care voia să cumpere Pecsic. Vânzătoarea încearcă să-l înveţe să spună corect, Pepsi. Reuşeşte după trei sau patru încercări, femeia îi dă sticla cu suc, iar el spune: – Mercic!
2. Corect cu adevărat este „merci”, dar în franceză (nu „merçi”, poligloţilor care-aţi amestecat absintul cu şampania şi coniacul!). În română e „mersi”. M-am uitat şi în DOOM2. Mais quelle horreur! Şi-n ăla tot „mersi” scrie. Termenul şi-a găsit şi el, săracu’, un loc în lexicul românesc. Cum „mulţumesc” este prea oficial, prea scorţos, prea rece şi mult prea rar spre deloc utilizat (ca şi „te/vă rog” sau „iartă-/iertaţi-mă”), „mersi” (fam.) s-a dovedit a fi numa’ bun.
3. Dacă pe Messenger sau pe orice tip de chat vi se solicită ajutorul: cmf bro ai zece sute pn maine sau pn nuti dau una 😀, voi răspundeţi: da boss se gaseste 😐 şi vi se mulţumeşte astfel: ms bro t pupa fratele tau, nu: mc bro te pupa fratele tau, de ce mă mai întrebaţi dacă „mersi” se scrie cu c sau cu s?

*„en gross”: în limba de origine, franceza, se scrie „en gros”, c-un s, poligloţilor care-aţi amestecat absint cu şampanie, coniac şi London dry gin! În română-i „angro” (scris uneori şi „engros”) din 1955.