Despre noi, oltenii (eu sunt semiolteancă, dar n-are a face), s-au spus şi se spun multe: că vorbim atât de repede, încât niciun grefier nu poate ţine pasul, că folosim excesiv perfectul simplu, mai ales în formele lui nonliterare (carevasăzică ţărăneşti), că avem o fixaţie verbală aka „vericule”/„vere”, că ne grăbim mereu undeva, dar nu ştim exact unde, că suntem răi şi zgârciţi, că mâncăm praz şi la desert, că ne credem buricul pământului şi că aspirăm la funcţii de conducere, că aia, că ailaltă şi alte etcaetere.
Păi, vericule, hai să-ţi zic eu cum stă treaba, cu două puncte şi liniuţă de la capăt:
– Oltenii folosesc toate timpurile verbale caracteristice limbilor latine şi au viteza specifică acestora (bine, o discuţie aprinsă între doi mafioţi sicilieni e pistol cu apă pe lângă una între doi olteni). Deci da, olteanul e ăla care vorbeşte mult, tare şi repede când toată lumea tace, dar conjugă corect verbele la perfectul simplu.
– Oltenii îşi respectă mamele. În timp ce unii folosesc în conversaţii apelativul „frate”, crezând probabil că toate femeile sunt aşa şi pe dincolo şi că există posibilitatea ca interlocutorii să le fie fraţi, oltenii refuză să creadă că mamele lor sunt aşa şi pe dincolo, deci interlocutorii le pot fi cel mult veri.
– Răi, vericule? Poate de gură. Sunt iubitori, sociabili, mândri de locurile natale pe care nu ezită să le arate celor care doresc să le vadă.
– Ia să vedem!… Cine ştie câte biruri au plătit oltenii austriecilor pe la 1700 şi ceva, după ce otomanii au zis că lor li s-a luat şi că le cedează Bănia? Aud acolo, în spate? Corect! Niciunul. De ce să plătească aşa, aiurea? Oltenii nu sunt zgârciţi, sunt doar precauţi. Când te văd la ananghie, îţi dau şi ultimul leu din buzunar.
– Cârnaţii trandafir, cârnaţii olteneşti, carnea la garniţă, telemeaua de Loviştea, vinul de Drăgăşani, dulceaţa de smochine de la Sviniţa, murăturile în oţăt de la Giuvărăşti, piftia de păstrăv de la Tismana, pâinea la ţăst (dacă nu aveţi ţăst, e bună şi janta de Oltcit) şi prazul, da?
– Oltenii sunt temperamentali şi competitivi. Chiar dacă au de făcut sau de spus ceva minor, acordă importanţă. Şi da, exagerează uneori şi ajung şefi. Asta e! Nimeni nu-i perfect, toţi mai greşiţi.
Uitai ceva? Ah, da: Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi, Amza Pellea, Ecaterina Teodoroiu, George (Gogu) Constantinescu, Amza Jianu, Sabin Bălaşa, Ion Minulescu, Marin Sorescu, Maria Lătăreţu, Theodor Aman, Constantin Lecca, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu, George Ioan Lahovary, Dem Rădulescu, Petre Poenaru, Constantin Rădulescu-Motru, Tudor Arghezi, Alexandru Mitru, Gheorghe Ţiţeica, Gheorghe Tătărescu, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Alexandru Macedonski, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Adrian Păunescu (oltean născut în Basarabia), Tudor Gheorghe, Florin Zamfirescu, Marcel Iureș, Felicia Filip, Moise Guran, Alexandru Unguru și alte etcaetere.
Mai pe româneşte 